Anunţ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie
publicat: 25.02.2020
Anexa 1
Autoritatea Publică Primăria comunei Trebujeni, inițiază începînd cu data de 18 martie2020 consultarea publică a proiectelor de decizie: ,,Cu privire la selectarea sectorului de drum pentru reparație,,
Scopul proiectului este de a indentifica porțiunea de drum pentru reparație în dependență de importanța social-economică a acestuia și în dependență de doleanțele locuitorilor satului.
Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este relansarea Programului Guvernamental privind reparația periodică a drumurilor publice prin care se alocă resurse financiare pentru reparația drumurilor din localități. Prevederile de bază ale proiectului sînt Identificarea sectorului de drum pentru reparație ; Suma alocată pentru comuna Trebujeni, raionul Orhei este de 1 178260 mii lei. Beneficiarii proiectului de decizie sînt Locuitorii comunei Trebujeni, s. Trebujeni, raionul Orhei. Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sînt indentificarea sectorului de drum oportun pentru un număr cât mai mare de locuitori. Impactul estimat al proiectului de decizie este 95%.
Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislaţia în vigoare Programul Guvernamental , planul alocațiilor pentru reparația periodică a drumurilor publicelocale, prevederile ale legislaţiei Republica Moldova : Legea 436/2006 privind administrația publică locală, Legea 435/2006 privind descentralizarea administrativă, Legea drumurilor nr.509/1995 .
Recomandările pe marginea proiectului de decizie, supus consultării publice, pot fi expediate pînă pe data de 07.04.2020, pe adresa electronică: primcomtrebujeni@mail.ru la numărul de telefon 0235-56-036, sau pe adresa MD-3552, satul Trebujeni, raionul Orhei, Primăria.
Proiectul deciziei” Cu privire la selectarea sectorului de drum pentru reparație” şi nota informativă (după caz, studii analitice, acte de analiză a impactului de reglementare, alte materiale care au stat la baza elaborări proiectului de decizie etc.) sînt disponibile pe pagina web oficială www.trebujeni.comuna.md sau la sediul Primăriei comunei Trebujeni, raionul Orhei situat pe adresa MD-3552, satul Trebujeni , raionul Orhei, Primăria.






